În cultura românească există superstiția conform căreia marțea ar fi trei ceasuri rele; prin urmare, marți, pe 28 februarie 2023, am încercat să "exorcizez" cele trei ceasuri rele cu un ceas și jumătate care promitea a fi bun de la un capăt la celălalt. Așadar, am ales să mă prezint ca spectatoare în sala Teatrului de Artă, cu ocazia premierei din București a spectacolului ”Frici”, în regia Amaliei Iorgoiu, după piesa cu același titlu scrisă de actrița și dramaturga Ana Sorina Corneanu. Văzusem deja prima variantă, cea a unui spectacol-lectură, în toamna anului 2022, la sediul Asociaţiei "Hearth", numit şi "Parfumeria" (fosta casă a scriitoarei şi jurnalistei Silvia Kerim). Încă de atunci promitea mult, aşa încât aşteptările mele erau destul de mari. Cum spațiul Teatrului de Artă este foarte restrâns, totul se observă cu mult mai mare ușurință, așa încât primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost decorul întunecat, dar primitor, asemenea unei săli de așteptare în fața porții propriilor gânduri. Nu după mult timp, au intrat în scenă și cele cinci Frici, aidoma unor năluci desprinse din decorul gri închis, personaje jucate de actrițele: Mădălina Iagăr (Frica de Iubire), Elisa Pîrvan (Frica de Întuneric), Varty Mihail (Frica de Mâncare), Ana Sorina Corneanu (Frica de Înălțime) și Valeria Cristia (Frica de Boală). Femeile se află în sala de așteptare a unui cabinet de psihologie, în vederea participării la un grup de sprijin pentru cei afectaţi de diverse temeri recurente. Publicul este, astfel, inclus în acțiune într-un mod subtil, aproape imperceptibil, cu toţii părem să aşteptăm în faţa aceluiaşi cabinet. Procesul de introspecție se declanșează pe nesimțite, iar fricile personajelor devin și cele ale publicului. Cu toții am trecut la un moment dat prin ceva similar, cu toții recunoaștem o voce de pe scenă, un dialog, un monolog interior. Dinspre scenă se întind umbre către public, privitorul își întoarce privirea către sine, către întunericul lăuntric, către adâncimile și înălțimile proprii, către foamea care îi roade propriul stomac, către dorința de a fi iubit, teama de abandon, de penibil, penicilină și adrenalină, de a fi prea mult sau de a nu fi destul. Valeria Cristia, reprezentanta fricii de boală, și Ana Sorina Corneanu, purtătoarea fricii de înălțime, oscilează între stări multiple, dar bine ținute în frâu, într-un parcurs foarte bine gestionat al personajelor. Astfel, teama de a înfrunta trecutul și vocile sale, împreună cu nevoia de a-i multumi pe ceilalți, dublate de un ușor comic amar, evoluează în curaj și în dorința de eliberare. Cele două femei ies din monologurile proprii și se lansează în scurte scene de dialog, unde linia dintre comic și dramatic devine din ce în ce mai fluidă. Teama de iubire şi cea de întuneric se împletesc şi se completează reciproc în monologuri ce conţin deopotrivă dramatism şi umor şi care scot la suprafaţă universul copilului interior şi relaţiile lui cu părinţii sau cu figurile parentale dominante. Oscilante, indecise, încrezătoare doar suficient de mult timp pentru a-şi aduna puterea de a o lua de la capăt în cercul vicios în care se află, personajele interpretate de actriţele Mădălina Iagăr şi Elisa Pîrvan întruchipează adultul incomplet maturizat, controlat în unele ipostaze de copilul interior, iar în altele de adolescentul temător și curios, dornic de aventură, însă dependent de apreciere. Actriţa Varty Mihail dă viaţă curajului, pe alocuri inconştient, al unei tinere femei, izvorât din imposibilitatea de a-şi acoperi nevoile de bază, de hrană, din cauza fricii asociate cu cu mâncarea. Aflată la limita rezistenței fizice, se lansează în decizii radicale, care aduc culoare spectacolului şi dau naştere unor momente hilare. Scena zborului, înălţător în ciuda lipsei unor aripi fizice, vizibile, este una dintre bijuteriile acestui spectacol, pe de-o parte datorită interpretării Sorinei Corneanu, iar pe de altă parte datorită coregrafiei concepute de Alexandra Mihaela Dancs. “Prăbuşirea” care îi urmează constă într-o scenă ce aminteşte de condiţiile deplorabile din spitalele românești, imagine creată prin cuvintele rostite de actrița Valeria Cristia, dublată de jocul delicat al mainilor și de manevrarea păpuşii denumite “Fricohondra”. Întâmplător (şi spun "întâmplător" deoarece rolurile din această distribuţie au fost atribuite prin tragere la sorţi, după cum am aflat direct de la regizoarea Amalia Iorgoiu) , Valeria Cristia are pregătire de maestru păpuşar, aşa încât acest rol cu păpuşă îi vine chiar… “mănuşă”. Ultima izbândă curajoasă, cea asupra fricii de întuneric, este o scenă dinamică, plină de mişcare şi visare, executată de actriţa Elisa Pîrvan, susținută de corpurile celorlalte patru, transformate acum în coșmaru traumei din copilăria celei dintâi. Astfel, se încheie declarațiile de curaj ale celor cinci personaje aflate într-o călătorie plină de obstacole către vindecare şi eliberarea din ghearele trecutului. Acţiunea explodează într-o descărcare prin dans, într-un decor de discotecă a anilor 1990-2000, ocazie cu care iubirea zăgăzuită îşi întinde braţele larg către lumea exterioară, în interpretarea Mădălinei Iagăr, al cărei personaj alege autenticitatea în detrimentul aparenţelor. “Am 30 de ani şi mi-e frică” este unul dintre laitmotivele acestui spectacol, un memento constant al faptului că temerile adulţilor nu sunt tolerate de societatea contemporană, că sunt considerate surse de ruşine şi de ridiculizare şi sunt transformate în târnăcoape menite să surpe încet, dar sigur, cu lovituri repetitive, încrederea în sine a oricui le resimte. “Frici” nu este neapărat un spectacol de regie, intenţia sa fiind mai degrabă de a da glas jocului actoricesc şi de a favoriza trăirile, adesea viscerale, atât ale celor de pe scenă, cât şi a celor din faţa ei. Este un spectacol independent, lucrat cu multă grijă, o poveste a scindării, dar şi a reunirii sinelui cu visurile sale, o fereastră către lumină, către curaj, un salt în gol pe întuneric, o desfigurare metaforică a monştrilor din copilărie. Per total, am fost deosebit de mişcată de acest spectacol şi de oportunitatea de a-mi oglindi unele trăiri proprii, iar aşteptările iniţiale mi-au fost depăşite. M-am bucurat să văd o sală plină de oameni cărora gândurile le forfoteau în interior, refulând în sclipirile din ochi şi în zâmbetele de pe buze. Deşi cufundaţi în întuneric, un reflector era în permanenţă aprins şi îndreptat către fricile noastre. |
AuthorWrite something about yourself. No need to be fancy, just an overview. Archives
March 2023
Categories |